Jump to content

Followers

No followers

Information

Group

Global Moderator

Content Count

218

Birthday

Unknown

Last visited


Joined

  1. Simona Halep - Serena Williams, Australian Open. Experții ESPN au analizat din toate punctele de vedere partida din optimile de finală, Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) - Serena Williams (37 de ani, 16 WTA). Marele duel de la Melbourne se va disputa luni, după ora 10:00, şi va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro. Pentru Mary Joe Fernandez, fostul număr 4 mondial din WTA, Simona trebuie să joace un tenis la cel mai înalt nivel, adică să servească foarte inteligent și să caute schimburile de mingi cât mai lungi. "Simona trebuie să servească foarte bine, Serena a returnat până acum foarte bine. Și a făcut-o încă din prima servă a adversarelor. Trebuie să încerce să servească foarte mult la corp, să nu îi ofere prea mult timp de reacție Serenei și trebuie să extindă schimbul de mingi. Serena se mișcă mult mai bine anul acesta, dar cred în continuare că aici poate să câștige meciul Simona, în mod special mișcând-o în partea dreaptă a terenului". Chanda Rubin, fostul număr 6 WTA, spune că viteza Simonei va fi marele ai atu în fața Serenei, dar admite că jucătoarea noastră trebuie să aibă și un serviciu foarte bun. "În mod evident, viteza reprezintă marele ei atu și forța de a lupta. Ambele fac parte din stilul ei. Trebuie să ridice nivelul de intensitate, cred că trebuie să o forțeze pe Serena să se miște și să mărească durata schimbului de mingi. Şi serviciul ei trebuie să fie unul exploziv", a spus fosta jucătoare de tenis. "Am un sentiment că Simona va trebui să spargă un zid de cărămidă, iar pentru asta va trebui să o oblige pe Serena să lovească mai mult și mai tare. Pentru Halep ar fi bine să-și contruiască o presiune suficientă, care să o facă pe Serena să dispară din joc și să controleze cteva puncte importante. În aceste condiții, Serenei nu-i va rămâne decât să se bazeze pe al doilea serviciu al Simonei", a spus și Mark Hlawaty, fostul partener de antrenament al Serenei. În ceea ce privește favorita acestui mare meci, Mary Joe Fernandez merge pe mâna Serenei: "Cred că va fi un meci strâns, dar Serena o să câștige". La fel și Jelena Dokic: "Cred că Serena are mult mai multe arme în acest moment. Am jucam împotriva Simonei, știu cum e, nu e vorba numai de putere, ci și de acuratețe și consistență. Trebuie să spunem că Serena este favorită".
  2. Federer eliminat de la Australian Open | Stefanos Tsitsipas, nr.15 mondial, a reuşit surpriza turneului de la Melbourne, trecând în patru seturi de marele Federer, nimeni altul decât câştigătorul ultimelor ediţii (6 titluri în total pentru elveţian la Antipozi). Grecul de 20 de ani a vorbit despre modul în care a pregătit partida contra celui supranumit Swiss Maestro. La doar 20 de ani, Tsitsipas se anunţă un viitor lider mondial. Câştigător al NextGen în 2018, jucătorul elen a intrat pe mâna lui Patrick Mouratoglou, celebrul antrenor care o pregăteşte şi pe Serena. Iar acest lucru s-a simţit, la nivel tactic Tsitsipas dominându-l pe "FedEx". S-a terminat 7-6 (13-11) 6-7 (3-7) 5-7 6-7 (5-7) pentru grec, care a vorbit despre modul în care a gândit partida de la început. "Am avut o abordare agresivă încă de la început, e ceva ce îmi propusesem dinainte. Am încercat să joc pe cât posibil cu primul serviciu şi să pun presiune pe adversar. Nu mi-am pierdut răbdarea niciun moment şi cred că asta a fost cheia meciului", a spus Tsitsipas la final. Federer eliminat de la Australian Open | Tsitsipas, susţinut de tribune Calificat pentru prima oară într-un sfert de finală de Grand Slam (performanţa anterioară fusese optimea de la Wimbledon 2018), Tsitsipas a vorbit despre senzaţiile fantastice trăite azi, pe Rod Laver Arena. "Am arătat că am un spirit de luptător şi le mulţumesc celor din tribune că m-au susţinut şi că au apreciat că dau totul pe teren. Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva, atât de multă lume la un meci de tenis. Atmosfera, energia, faptul că joc în faţa lui Roger, totul a transformat acest meci într-unul incredibil şi mi-a oferit sentimente greu de descris în cuvinte", a mai spus grecul. Tsitsipas va juca pentru un loc în semifinale cu spaniolul Roberto Bautista, nr.24 mondial, care l-a eliminat în optimi pe croatul Marin Cilic.
  3. Roger Federer a părăsit Australian Open încă din optimile de finală, după ce a fost învins în patru seturi de grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 15 mondial, scor 7-6, 6-7, 5-7, 6-7. Fostul lider ATP a ratat şansa de a-şi apăra trofeul la Melbourne, cucerit la ultimele două ediţii, şi a ratat şansa de a deveni cel mai vârstnic calificat în sferturile Australian Open, după Ken Rosewall (43 de ani în 1977). Elveţianul a fost eliminat în optimi de Tsitsipas, văzut de specialişti drept viitorul lider ATP, la 18 ani după ce a pierdut în aceeaşi fază, la Wimbledon, în faţa unui fost număr 1 mondial, americanul Pete Sampras. Roger Federer avea 17 victorii consecutive la Australian Open Tsitsipas a pus punct unei serii de 17 victorii pentru Federer la Open-ul australian şi a devenit primul grec în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam. "Nu a mers aşa cum am sperat la mingile de break. Nu am reuşit niciun break contra lui nici la Cupa Hopman, aşa că este clar că e ceva care a funcţionat greşit în jocul meu", a declarat după meci elveţianul în vârstă de 37 de ani, campion de şase ori în carieră la Australian Open, în 2004, 2006, 2007, 2010, 2017 şi 2018. Federer, aflat pe locul 3 ATP, a anunţat că nu va sări şi în acest an peste sezonul de zgură, aşa cum s-a întâmplat în 2017 şi 2018. 20 de trofee de Grand Slam are în carieră Roger Federer: şase la Australian Open, unul la Roland Garros, opt la Wimbledon şi cinci la US Open.
  4. Surprize mari duminică la Australian Open, Kerber şi Federer fiind eliminaţi. Aceste ieşiri nescontate au modificat simţitor şansele la câştigarea trofeului. În acest moment, pe tabloul masculin, specialiştii văd o bătălie în doi. Bookmakerii anticipează un ultim act Nadal - Djokovic, cu sârbul favorit Pe tabloul feminin, situaţia e mai echilibrată, însă Serena Williams e creditată în continuare cu cea mai bună cotă. Ea e urmată îndeaproape de Petra Kvitova, care, după ce s-a impus la Sydney, face instrucţie cu rivalele, la Melbourne. Cotele la Australian Open masculin Novak Djokovic - 1,8 Rafael Nadal - 3,25 Alexander Zverev - 12 Stefanos Tsitsipas - 12 Milos Raonic - 20 Bautista Agut - 25 Kei Nishikori - 25 Borna Coric - 33 Cotele la Australian Open feminin Serena Williams - 3,2 Petra Kvitova - 5 Ashleigh Barty - 9 Naomi Osaka - 10 Simona Halep 10 Madison Keys - 16 Karolina Pliskova - 16 Simona Halep - Serena William Australian Open | Simo, outsideră în optimi Luni, după ora 10:00, pe arena Rod Laver, cea mai mare din compexul de la Melbourne, va avea loc blockbusterul optimilor de finală. Faţă în faţă vor fi Halep, numărul unu mondial şi Serena Williams, cea mai titrată sportivă din istorie. Casele de pariuri nu consideră că vom avea parte de un duel echilibrat, deşi multe voci din tenis au spus că diferenţele vor fi mici. Astfel, cota la victorie a Serenei este de doar 1.40, în timp ce Halep a primit o cotă de 3.
  5. Simona Halep - Serena Williams, Australian Open. Serena Williams se pregăteşte intens înainte de meciul cu Simona Halep din optimi, la Melbourne. Americanca de 37 de ani s-a pregătit, duminică, iar atmosfera a fost una destul de destinsă. Înainte de antrenament, Serena s-a întâlnit cu un grup de tineri jucători australieni, printre care și doi componenți ai academiei ANZ Tennis Hot Shots. Pentru acest turneu, fostul lider mondial, actualmente locul 16 WTA, s-a antrenat cu 5 jucători de top din ATP. Îi reamintim pe Stefanos Tsitsipas (15 ATP), Grigor Dimitrov (21 ATP), Frances Tiafoe (39 ATP), Bernard Tomic(88 WTA) și Christopher Eubanks (170 WTA). Acesta din urmă a ajuns pentru prima data pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Simona și-a stabilit tactica pentru meciul cu Serena Simona Halep și-a stabilit tactica pentru duelul infernal cu Serena Williams, din optimile de la Australian Open. Liderul mondial a anunțat că vrea să o alerge cât mai mult pe adversara ei, precum a făcut și cu Venus Williams, în turul 3 (6-2, 6-3). ”Am bătut-o o singură dată, nu pot spune prea multe despre acest meci. Va fi o provocare uriașă pentru mine. Întotdeauna este frumos să joc împotriva Serenei. De fiecare dată am ceva de învățat din aceste meciuri. Trebuie să joc la fel ca în meciul cu Venus. Trebuie să fiu agresivă și să o mișc pe teren. Voi da totul. Nu mă voi gândi atât de mult la acest meci. Trebuie să fiu naturală și pozitivă”, a spus Halep, la conferința de presă. Simona Halep - Serena Williams, întâlniri directe Simona şi Serena s-au întâlnit până acum de nouă ori, americanca obţinând opt victorii. Singurul succes al Simonei, unul categoric, cu 6-0, 6-2, s-a întregistrat la Turneul Campioanelor în 2014. În finala competiției, Serena și-a luat revanșa (6-3, 6-0) Ultima confruntare dintre cele două a avut loc în 2016, la US Open, când Serena se impunea în sferturi cu 6-2, 4-6, 6-3.
  6. SCM Craiova - Podravka 23-26. Învinsă a doua oară la rând în grupele EHF, SCM Craiova are tot mai puţine şanse să-şi apere trofeul cucerit anul trecut. Oltencele au pierdut, 23 - 26, cu Podravka. SCM pare tot mai departe de obiectivul de a-şi apăra trofeul european cucerit sezonul trecut. În Sala Polivalentă din Craiova, deţinătoarea Cupei EHF a început foarte bine. Apărarea a funcţionat perfect, iar oltencele au condus de două ori la diferenţă de trei goluri în prima repriză. A fost însă 10-10 la pauză. În partea secundă nu a mai funcţionat nimic în jocul formaţiei antrenate de Bogdan Burcea. S-a terminat 26 - 23 pentru Podravka, iar SCM este la a doua înfrângere consecutivă în grupele Cupei EHF. "Sunt eșecuri consecutive, dar situația în care ne aflăm, din punct de vedere al accidentărilor, ne-a adus aici. Apreciez munca fetelor și modul cum s-au luptat azi cu o echipă care nu are niciun fel de lipsă", a spus antrenorul celor de la CSM Craiova, Bogdan Burcea.
  7. Faza a doua a Mondialului de handbal masculin a debutat cu partida dintre echipa unificată a Coreei şi Japonia, din turneul pentru locurile 21-24. După un început de meci echilibrat, niponii au preluat conducerea pe tabelă şi au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri. În repriza secundă s-a mers cap la cap până în ultimele minute: coreenii au transformat fără emoţii două aruncări de la 7 metri şi s-au impus cu 27-25. Deşi a dat cel mai bun marcator, Remi Anri Doi, cu zece goluri, Japonia a ratat pe final şi nu a mai putut schimba deznodământul partidei. Echipa unificată a Coreei a obţinut prima victorie din istorie la un Campionat Mondial. În meciul pentru locul 21, Coreea va întâlni învingătoarea dintre Arabia Saudită şi Angola. De la 16:30, în direct la Digi Sport 3, Chile şi Qatar se duelează într-un alt meci de clasament, din zona locurilor 13-16. Joi s-a încheiat prima fază a grupelor, la Mondialul de handbal masculin, transmis ÎN DIRECT la Digi Sport, şi s-a stabilit componenţa celor două grupe principale, care vor da semifinalistele competiţiei care se desfăşoară în Germania şi Danemarca. Primele trei clasate în fiecare grupă s-au calificat în grupele principale şi au păstrat rezultatele înregistrate între ele. "Grupa morţii": Croaţia, Germania, Franţa şi Spania Cu siguranţă, Grupa principală I poate fi considerată o adevărată "grupă a morţii". Nu mai puţin de patru echipe, Croaţia, Germania, Franţa şi Spania, se vor lupta pentru primele două locuri, care înseamnă calificarea în semifinale. Croaţia este singura este singura care pleacă la drum cu punctaj maxim (4 puncte), în timp ce Franţa şi Germania au câte 3 puncte. Spaniolii plătesc pentru eşecul suferit împotriva Croaţiei şi vor avea doar două puncte. La Koln, se anunţă adevărate dueluri pe viaţă şi pe moarte: Franţa - Spania, Croaţia - Germania, Germania - Spania şi Franţa - Croaţia. Islanda şi Brazilia pot emite cu greu pretenţii în lupta celor patru granzi. Grupă accesibilă pentru Danemarca Aflaţi în căutarea primului titlu mondial, danezii au parte de o grupă principală accesibilă. Singurul pericol real este Suedia, care are, de asemenea, 4 puncte la startul fazei a doua a Mondialului. Cele două rivale se vor întâlni chiar în ultimul meci al grupei, pe 23 ianuarie, când, în mod normal, miza va fi ocuparea primului loc. Norvegia, Ungaria, Egipt şi Tunisia sunt celelalte echipe din Grupa principală II. Mondialul de handbal, ÎN DIRECT la Digi Sport Grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal se vor disputa între 19 şi 23 ianuarie. Meciurile din Grupa principală I vor avea loc la Koln, iar cele din Grupa principală II, la Herning. Primele două locuri din fiecare grupă se califică în semifinalele competiţiei. Echipele care vor termina pe 3 vor juca în meciul pentru poziţia a cincea, iar locurile 4 se vor întâlni în duelul pentru locurile 7-8.
  8. Campionatul Mondial de handbal masculin, din Danemarca şi Germania, continuă astăzi la Digi Sport cu şase meciuri transmise în direct. În grupa principală I, Brazilia înfruntă Croaţia, de la ora 19:00, la Digi Sport 1, iar Islanda joacă împotriva Franţei, la 21:30, la Digi Sport 3. Din grupă principală II veţi putea urmări partida Ungaria - Egipt, transmisă în direct de Digi Sport 2 de la ora 19:00. Macedonia - Chile 32-30 Echipa care a lăsat România acasă, Macedonia, a terminat Mondialul pe locul 15. A bătut în ultimul meci Chile, una dintre cele mai spectaculoase naţionale de la turneul final. Chilienii au reuşit să-şi bage singuri mingea în poartă. Tot ei au realizat şi faza meciului, iar rezerva de portar l-a răzbunat pe titlular - a dat gol din poartă în poartă! La 16:30, tot la Digi Sport 4, Rusia şi Qatar joacă partida decisivă pentru locul 13 şi câştigarea "Cupei Preşedintelui".
  9. Sabine Kehm, purtătoarea de cuvânt a lui Michael Schumacher, a făcut dezvăluiri din viaţa personală a mareului campion. Septuplul campion mondial din Formula 1 a împlinit 50 de ani, iar ultimele informații scot la iveală faptul că fostul pilot era complet diferit în viața reală față de imaginea cu care era recunoscut în Formula 1. "Corinna și el erau un cuplu perfect și sunt în continuare, dacă mă întrebi pe mine. Când mergea acasă la copii, Formula 1 era departe de el. Și avea nevoie de intimitatea sa. Familia sa i-a fost încărcătorul într-un fel. A fost foarte apropiat de familia sa. Apoi, Michael și-a păstrat prietenii din copilărie până acum. E un lucru bun de avut, să-i ai tot timpul cu tine, are mulți prieteni buni și apropiați", a declarat Sabine Kehm, într-un recent interviu pentru podcastul Beyond The Grid. "Voia să știe când e ziua de naștere a tuturor oamenilor din echipa sa. Le dădea cadouri de Crăciun și le trimitea urări de fiecare dată. Se gândea mult ce cadou să facă unei persoane, avea grijă să fie ceva important pentru persoana respectivă. Știa că are pretenții mari de la ei și voia să-i răsplătească într-un fel. Michael era o persoană caldă, chiar și în cadrul echipei sale, dar în lumea exterioară voia să arate ca e competitiv. Avea două personalități. Sportul este și despre jocuri ale minții, voia să fie încrezător și puternic", a mai spus Sabine Kehm. Ascultă AICI întreg interviul acordat de Sabine Kehm. Familia lui Michael Schumacher a făcut un apel la opinia publică şi la fanii acestuia să fie înţelegători faţă de lipsa de informaţii privind starea de sănătate a acestuia, dând însă asigurări că fostul sportiv se află pe mâini bune. ''Michael poate fi mândru de ceea ce a realizat și noi suntem la fel. Vrem să ne amintim cu toții de victoriile lui, să ne bucurăm pentru ele și pentru recordurile lui. Va asigură că e pe mâini bune și că facem tot posibilul să-l ajutăm. Vă rugăm să înţelegeţi că vrem să respectăm dorinţa lui Michael şi să păstrăm problemele privind starea sa de sănătate în privat'', se arată într-o postare pe Facebook publicată de membri ai familiei pilotului. Michael Schumacher a suferit un accident teribil în decembrie 2013 Michael Schumacher va împlini 50 de ani pe 3 ianuarie, iar din 2013 nu a mai apărut în public după ce a suferit un accident grav la cap în timp ce se afla la schi în staţiunea franceză Meribel. La începutul lunii decembrie, Jean Todt, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) şi fostul patron al lui Schumacher la Ferrari, a dezvăluit pentru cotidianul german Bild că l-a vizitat pe fostul său pilot în Elveţia, la Gland, în weekend-ul Grand Prix-ului Braziliei. Pilotul german a obţinut cele mai multe titluri mondiale pentru echipa italiană Ferrari (5), între 2000 şi 2004. El a mai cucerit două titluri mondiale cu Benetton în 1994 şi 1995. La Ferrari, Schumacher a ajutat echipa să câştige şi 6 titluri mondiale la constructori.
  10. Mick Schumacher, fiul septuplului campion mondial de Formula 1 Michael, a fost cooptat în echipa de perfecţionare a tinerilor piloţi ai lui Ferrari, scuderia italiană la care tatăl său a excelat timp de un deceniu, a anunţat renumitul constructor. În vârstă de 19 ani, Mick Schumacher, campion european la Formula 3 anul trecut, va alerga în acest sezon în Formula 2, anticamera categoriei regină. Ca o ironie a sorţii, el îi va regăsi în rândurile "Ferrari Driver Academy" pe alţi doi tineri piloţi cu ascendenţi celebri: francezul Giuliano Alesi, fiul lui Jean, el însuşi fost pilot al Ferrari în Formula 1, precum şi pe brazilianul Enzo Fittipaldi, nepotul lui Emerson, dublu campion mondial de Formula 1 în 1972 şi 1974. "Eu sunt încântat de acest parteneriat cu Ferrari, viitorul meu în sportul auto se 'scrie cu litere roşii'. Este un un nou pas în direcţia bună şi nu pot decât să profit de imensa expertiză acumulată aici. Voi face tot posibilul pentru a-mi îndeplini visul, acela de a pilota în Formula 1", a spus Schumacher. "Este mai mult decât evident că Ferrari are un loc aparte în inima mea de când m-am născut, dar şi în inima familiei mele", a adăugat Schumacher jr. Michael Schumacher a pilotat pentru Ferrari în perioada 1996-2006, câştigând cu scuderia italiană cinci din cele şapte titluri mondiale ale sale.
  11. AdyWTF

    Deschidere server Respawn

    Ma refer server de CS 1.6 sau SA-MP?
  12. AdyWTF

    [Propunere] - Clanuri/Lista Clanuri jocuri

    Acolo e competiti... N-ar avea rost sa punem acolo clanurile. Acolo ma gandesc ca trebuie sa punem clanurile care sunt intr-o competitie.
  13. Propunere: Clanuri/Lista Clanuri jocuri. Cu ce ne va ajuta aceasta propunere: Pai o sa ne putem distra. Suntet de acord sa ajutati la dezvoltarea / punerea in aplicare a propunerii?: Da. Alte precizari: Idei de clanuri de pe acest forum ar fi: 1. Clash Royale 2. World of Tanks 3. LoL 4. Alte jocuri care iti permit sa-ti faci clan. Edit: Adaugare screenshot - Sper sa nu fi ratat ceva la cenzurare.

Community Reputation

The recent visitors block is disabled and is not being shown to other users.

Enable

Board Life Status


Board startup date: November 19, 2017 14:34:23
×