Jump to content
Sign in to follow this  
AdyWTF

Versiunea demo pentru Resident Evil 2 va include un DRM controversat

Recommended Posts

După ce ieri am aflat de noul demo pentru Devil May Cry 5, Capcom continuă cu veştile bune, confirmând că remake-ul Resident Evil 2 va primi, la rândul său, un demo jucabil. Spre deosebire însă de alte versiuni demo, demonstraţia Resident Evil 2 va avea câteva particularităţi, menite să limiteze timpul pe care jucătorii îl vor putea petrece cu acest demo.

Astfel, demo-ul Resident Evil 2, intitulat sugestiv “1-Shot Demo”, va putea fi descărcat gratuit începând cu 11 ianuarie 2019, atât pe consolele PlayStation 4 şi Xbox One, cât şi pe PC prin intermediul Steam, şi va fi disponibil doar până pe 31 ianuarie.

Mai mult, jucătorii vor avea doar 30 de minute pentru a duce la bun sfârşit acest demo: dacă vor reuşi să îndeplinească obiectivul în acest interval, timpul rămas va putea fi folosit pentru a porni demo-ul încă o dată; dacă vor muri pe parcurs, jucătorii pot relua demo-ul, însă vor pierde din durata maximă de 30 de minute timpul alocat sesiunilor de joc precedente. Cu alte cuvinte, fie că muriţi sau nu, veţi avea maximum 30 de minute pentru a termina acest demo.

Cei care reuşesc să-l ducă la bun sfârşit vor primi acces la un nou trailer pentru Resident Evil 2, pe care îl vor putea viziona de câte ori doresc (chiar dacă timpul de 30 de minute va expira). De asemenea, demo-ul RE2 va folosi un sistem DRM ce necesită conexiune la Internet pentru a determina dacă limita de 30 minute a fost depăşită.

Demo-ul Resident Evil 2 îi va pune pe jucători în pielea tânărului ofiţer de poliţie Leon S. Kennedy, în prima sa zi de lucru în Raccoon City. Leon va trebui să supravieţuiască hoardelor de zombie şi să rezolve diferite puzzle-uri pentru a găsi ieşirea din secţia de poliţie în maximum jumătate de oră.

Remake-ul Resident Evil 2, în versiunea sa finală, va fi disponibil începând cu 25 ianuarie 2019 pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Sursa: http://jocuri.go4it.ro/stiri-si-articole/diverse/versiunea-demo-pentru-resident-evil-2-va-include-un-drm-controversat-17832994

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

Board Life Status


Board startup date: November 19, 2017 14:34:23
×